Wednesday, December 4, 2013

Beauty Bloggers Anual Meet Up

Salutare fete dragi!

Azi am să vă vorbesc despre un eveniment special la care am avut ocazia să particip nu demult, și anume Beauty Bloggers Anual Meet up (ediția a doua). A fost o întâlnire deosebit de plăcută, cu fete care asemeni mie, au o pasiune pentru frumos și feminitate. Am avut plăcerea de a face cunoștiință cu fetele din spatele blogurilor pe care le urmăresc de multă vreme; ce pot să vă spun decât că toate sunt niște fete minunate și tare faine. 

M-am simțit ca și la o întâlnire între prietene, fără inhibiții. Trebuie să recunosc! Am avut mari emoții  la început, deoarece eu sunt "mai nouă pe piață", de altfel eram curioasă cum sunt "veteranele" în realitate, ele cunoscându-se deja de la ediția de anul trecut. Ei bine, emoțiile au trecut destul de repede, am fost întâmpinată chiar de la intrare de cele mai simpatice organizatoare.
Singura persoană pe care o cunoșteam dinainte este Carmen; ea contribuind fără să știe însă, la dorința mea de a-mi face un blog. Mă bucur foarte mult că am făcut acest pas, în curând se va împlini un an de atunci. Fără să-mi dau seama am intrat în contact cu o lume atât de frumoasă, cu o nișă de fapt, care e în plină dezvoltare la noi în Romania și chiar dacă timpul nu îmi e întotdeauna cel mai bun prieten, nu regret nici o clipa pierdută pentru construirea acestui blog.
Să vă vorbesc puțin și de eveniment, sunt sigură că sunteți curioase! Cred că o locație mai potrivită decât Centrul de Frumusețe Farmec, nici că se putea. Cu acest ambient plăcut seara promitea a fi una specială! Cu goodie bag-ul (plin de bunătăți Farmec) ce ne aștepta pe fiecare scaun, organizatoarele parcă au știut cum să ne destindă înainte de a începe. Mai apoi am trecut la o dezbatere deschisă în care s-a vorbit despre diverse tips&tricks ale meseriei de blogger, câteva do's and dont's ca să fiu mai exactă. Iar mai apoi un reprezentant de la Oriflame, singurul bărbat din încăpere de altfel, ne-a vorbit despre compania pe care o reprezintă, a fost mai interesant decât mă așteptam. Cum ne lungisem deja, am făcut o pauză în care ne-am delectat cu bunătăți de la Panemar, având ocazia să gustăm și o infuzie revitalizantă din gama Wellness by Oriflame. 
La final, fetele au avut încă o surpriză pentru noi - și mai multe bunătăți! Doresc să le mulțumesc și să le felicit pe această cale pentru dăruirea și meticulozitatea cu care au organizat totul, prezența pasiunii a vorbit de la sine. Am primit o mulțime de cadouri, niciodată atât de multe - Moșul a venit mai repede în acest an ^^. Vă voi spune mai multe despre ele în perioada ce va urma. Câteva m-au cucerit iremediabil! 
Amintirea acestui eveniment este una deosebit de plăcută, sper să se mai iveasca ocazii în care să ne putem cunoaște mai bine în offline, în online fiind deja o comunitate frumoasă.



Acest eveniment a fost organizat de Anca Pop - All Made up! by Aqua_shell, Coman Cleopatra - Passion For Stylish Life și Laura Mariana - Classy and Pink cu ajutorul co-organizatorilor Farmec

1 comment:

Thank you for your comment and support! Just know, you've put a smile on my face ^_^
If you have any questions, suggestions or even some constructive criticism I would be happy to hear you out, here, or more privately through the contact section.
Have a lovely day!