Azi vom vorbi despre un subiect interesant pentru unele, plictisitor pentru altele (și aici mă refer la celelalte bloggerițe :-"), este vorba de tehnica burețelului (za sponge). Ştiu că e plină blogosfera de tutoriale & so on...darr eu când am pornit acest blog mi-am spus că indiferent de ce mai există pe acolo, eu vreau să-mi spun propria versiune, pentru că tot timpul va fi cineva care încă poate nu ştie despre această tehnică și decât să o caute prin altă parte o poate găsi foarte uşor aici. Aşadar azi voi începe cu burețelul și în curând voi veni și cu alte tehnici distractive și mai ales simple și poate cel mai important durata executării acestor minunății nu e așa de mare pe cât aţi crede :D
Sper că am reuşit să vă fac măcar puţin curioase, după cum am specificat e o tehnică simplă care nu necesită decât puţină răbdare și antrenament.
Acestea fiind spuse, după ce aţi aplicat un strat de ojă pe unghie (să fie complet uscat înainte să mergeţi mai departe), veţi avea nevoie de un burețel și minim 2 nuanţe de ojă (puteţi folosi câte doriţi, fiţi creative!).Există mai multe variaţiuni pe aceeaşi tema în ceea ce priveşte executarea, eu vă voi prezenta câteva dintre ele. Pentru început luaţi o coală de hârtie sau un capac de plastic (și de la o găleată de smântâna e bun :))) sau aceea paletuță pentru desen care o folosesc copiii la școală; puneţi una lângă alta câte o picătură din fiecare ojă și apoi "înmuiați" burețelul în picătură, puteţi folosi burețel de bucătărie, de make-up (acela e mai dens deci nu garantez pentru rezultat) sau puteţi folosi și acel burețel cu care aplicaţi fardul, cu acela e cel mai uşor (cu cât e mai ieftin și mai de proastă calitate cu atât mai bine pentru că nu e așa dens).
La sfârșit un strat de top-coat, puteţi să-l aplicaţi imediat după ultimul pas, așa se vor îmbina mai bine nuanţele.
O variantă mai simplă și fără atâtea ustensile e următoarea: luaţi o bucată de burețel de bucătărie și aplicaţi nuanțele de ojă una lângă alta și apoi presați pe unghie în acelaşi mod ca și mai sus, când e nevoie mai reaplicați oja pe burețel.
Eu sper că v-am convins să încercați măcar această tehnică (chiar dacă sunteți amatoare și nu aveți nici o treabă cu pictatul pe unghii), o să vedeți că poate ieși o manichiură drăguță și de invidiat printre prietene. După cum vedeți nu e greu de executat și nu aveți nevoie de cine știe ce unelte speciale, așa că vă rog, îndrăzniți!
Le rog pe celelalte fete care au blog, dacă doresc, să lase link intr-un comentariu cu manichiurile lor făcute cu această tehnică bineînțeles!
(I'm asking the other bloggers to put in a comment below a link with their sponge manis, if you want, of course :D)
Ok, deci asta e cea mai kilometrică postare de până acum, sper că nu v-am plictisit și tare mi-as dori să știu dacă v-a fost de ajutor acest articol so feel free to drop a comment!
Vă pup!
P.S. For more private stuff: prv.beautylicious@yahoo.com
Foarte bine arata manichiura gradient! Chiar mi-ai amintit ca n-am mai purtat de mult una.
ReplyDeletemultumesc si sunt curioasa sa vad si varianta ta :*
DeleteManichiura printehnica buretelului arata foarte bine. In plus esti tipa care are intotdeauna cuvintele la ea. Mi-e tare drag sa-ti vizitez blogul la fiecare postare sis a citesc absolut tot de-a fir a par. Imi plac tare mult si explicatiile ajutate de imagini. Super idee cu rotita de culori. Mai vrem pentru ca informatiile tale ne sunt de folos si ne plac mult. Nu-i asa fetelor. Merita un mare BRAVO!!!! si multa reclama la blog. PUPICI.
ReplyDeleteUau ce draguut :* multumesc mult de tot pentru cuvintele frumoase e cel mai dragut mesaj primit pana acum :x
Deletepupici.
Da, tehnica buretelui e super si ne ajuta sa realizam manichiuri frumoase! Doar combinand culorile potrivite, poti realiza manichiuri faine, ceea ce ai demonstrat si tu aici. Pupici
ReplyDeletemultumesc:*
DeleteSponging is a great way to give extra dimensions to a mani!
ReplyDeleteYou are totally right :D
DeleteSuperrr! Eu cand imi fac unghiutele cu buretelul aplic fiecare culoare in parte, dar e interesanta tehnica ta. O voi aplica data viitoare cand imi fac unghiile , azi le-am facut tot asa , dar m-am uitat prea tarziu pe blogul tau:">. Oricum imi place la nebunie ce fel ti-a iesit! :*
ReplyDeletemultumec pentru cuvintele frumoase :* si chiar te rog sa-mi arati ce-ti iese
Deletepupici.
Auuu x_X , scuze , la primul comentariu nu mi-a aparut "confirmarea"aia :(...sterge tu unul din ele:D
ReplyDeletedesigur! o sa iti arat cu mult drag atunci;;) :*
ReplyDeleteam incercat si eu aceasta tehnica mai demult am si postat-o pe blog, mi-a venit pofta sa reancerc aceasta metoda multumesc de tutorial frumoasa combinatia ta de nuante love it :D
ReplyDeletemultumesc! si astept cu drag sa vad ce "nascocesti"
Deletepupici.